Civilization #76

Filosofii relaxate despre hi-tech și omenire

Moment istoric în tehnologie. Primul pod printat 3D din oțel a fost inaugurat la Amsterdam de către Regina Olandei, Maxima. Podul, de 12 metri, a fost „printat” printr-un procedeu asemănător sudurii de către roboți. E înțesat cu senzori care trimit date despre rezistența în timp către inginerii proiectanți.
Detalii, într-un reportaj video Euronews.


Statistici:


Punk pentru schilozi
2014. Tyler Trewhella a postat acest selfie pe Tumblr și i-a dat drept explicație foto punk-ul schilozilor. Sau, în fine, punk-ul infirmilor, cum crezi că sună mai bine în românește.

S-a trezit cu o mulțime de mesaje hate, cum că handicapul nu este ceva de care să fii mândru, că persoanele infirme nu ar trebui să fumeze sau că punk-ul e pentru oameni sănătoși, întregi, și nu pentru infirmi. Trewhella a făcut capturi cu aceste mesaje deloc prietenoase, pe care le-a adăugat postării. Și astfel s-a născut manifestul Mișcării: cripple punk respinge mitul „schilodului bun”; cripple punk îi scoate la lumină pe handicapații care gafează, care beau, fumează, greșesc și „nu au făcut totul” pentru a fi persoane perfecte. Îi scotea la lumină pe răzvrătiții în cârje și fotolii rulante, altfel spus.
O mulțime de adolescenți cu handicap s-au raliat cripple punk; a devenit nu numai o mișcare, ci și o comunitate, în care se putea vorbi deschis și puneau întrebări despre viața „handicapatului” într-o societate iubitoare de fizic perfect.
Trewhella a fost răpusă de boală trei ani mai târziu, în 2017. Astăzi comunitatea cripple punk s-a dezvoltat, prosperă inclusiv pe TikTok și dă curaj adolescenților cu handicapuri fizice. De pildă, că pot purta orice fel de haine, chiar dacă ies în lume în fotoliu rulant sau cârje.
Viața Trewhellei, deși foarte scurtă, a căpătat sens și dincolo de moarte. Pentru că a îndrăznit să se revolte și să provoace ipocrizia și răutatea semenilor. (The Verge)


Despre inteligența animalelor
„Cred că în zilele noastre este acceptată ideea că noi, oamenii, nu suntem singurele ființe de pe planetă cu personalitate, minte și capabile de emoție. (…)
Avem exemple în care animalele se dovedesc deosebit de inteligente în situații în care noi am fi cu siguranță stupizi. Noi ne așteptăm ca animalele să răspundă testelor noastre de inteligență ca și cum ar fi oameni - însă ele, animalele, nu sunt oameni și și-au dezvoltat o inteligență aparte pentru a face față problemelor cu care se confruntă în sălbăticie” - explică Jane Goodall (87 de ani), antropolog și primatolog britanic.
La 26 de ani, Jane a mers în Tanzania și a început să studieze cimpanzeii. După luni de răbdare, aceștia au acceptat-o în comunitatea lor, prilej pentru cercetătoare de a descoperi că cimpanzeii știu să-și facă unelte, că vânează și mănâncă cu poftă carne și că au o viață emoțională bogată, de la tandrețe în familie și până la lupte crâncene între membrii tribului.
Comportamente teribil de asemănătoare cu cele ale oamenilor, nu?. (Vox)


Povestea unor învingătoare
„De multe ori ne-a venit să renunțăm, să nu mai facem nimic, să plecăm pur și simplu acasă. Antrenamentele sunt grele, cantonamentele istovitoare.

Cel mai greu mi-a fost tocmai în acest an olimpic. Competiția a fost amânată cu un an, iar pregătirea noastră s-a dublat. A trebuit să tragem foarte mult de noi.

Nu am dormit noaptea de dinaintea competiției. Înainte de start, eram atât de emoționate încât nu reușeam să facem nimic împreună în barca aia. Însă odată așezate la punctul de start, și auzind sunetul acela specific care ne lansează în cursă, am uitat tot, am scăpat de tot balastul, de tot ce era negativ. Toate gândurile, tot stresul și presiunea au dispărut complet. Eram doar noi și barca, totul era bine, așa cum trebuia să fie.

Undeva după jumătatea cursei, când îmi era atât de greu și eram atât de obosită și durerea musculară era foarte mare, am avut un gând din acela: Doamne, te rog ajută-mă să duc cursa asta până la capăt! Efectiv mă rugam să mai găsesc puțină putere.

Eu nu mi-am mai văzut părinții de o grămadă de timp, de anul trecut din octombrie, înainte să plecăm în cantonament în Italia.

Le mulțumesc și lor, părinților, că nu au închis ușa visului unei fetițe. Au avut încredere în mine să mă lase să plec la 14 ani de acasă. George Bulie, un antrenor de la Botoșani, a venit în satul natal, Avrămeni din Botoșani, ca să facă o selecție.
M-a găsit la școală la mine. Mi-a vorbit despre canotaj, era o noutate absolută pentru mine, chiar nu știam cu ce se mănâncă. Aveam 14 ani când am plecat la Snagov și am fost legitimată la Steaua.”
Fragment dintr-un reușit interviu cu Simona Radiș, campioană olimpică, alături de Ancuța Bodnar, la proba de dublu vâsle.
Până azi, canotajul a adus cele mai multe medalii României. În afară de aurul celor două fete, se întorc acasă cu titluri de vicecampioni olimpici echipajul de patru rame (Mihăiţă Vasile Ţigănescu, Mugurel Vasile Semciuc, Ştefan Constantin Berariu şi Cosmin Pascari) și echipajul de dublu rame (Marius Cozmiuc și Ciprian Tudosă).

UniCredit Bank este partener tradițional al Federației Române de Canotaj și transmite felicitări campionilor de la Tokyo.


Cascadă în Times Square
Samsung își promovează panourilor Smart LED la New York cu această operă de artă digitală care măsoară peste 102,5 metri înălțime. Imaginile sunt afișate la cel mai înalt nivel de luminozitate din industrie, 9.000 de niți, astfel că opera de artă rămâne vie chiar și în lumina directă a soarelui.


O tabletă Prestigio pentru vacanța de vară și nu numai

Ca să nu-ți mai ceară copilul tot timpul smartphone-ul tău, cumpără-i o tabletă, bună și la un preț convenabil. O vei lua pentru copil/copii, dar în final o va folosi toată familia.
Vorbim despre tableta Prestigio Q Pro, cu un ecran LCD IPS de 8 inci la rezoluția de 1280x800. Se conectează prin Wi-Fi, dar primește și SIM 4G, astfel că vei avea conexiune la net oriunde vei călători în vacanțe și weekend-uri.
E potrivită pentru filme, desene animate, rețele sociale dar și pentru convorbiri telefonice cu bunicii. Mi se pare important că vine cu o aplicație de control parental, prin care se poate restricționa accesul copiilor la conținut nepotrivit. Pentru a nu crea frustrări, părinții pot instala la schimb jocuri și aplicații educaționale speciale.
Memoria internă a tabletei este de 16 GB și poate fi extinsă cu un card de memorie microSD de până la 128 GB, suficient pentru a stoca mii de fotografii și videoclipuri. Bateria este generoasă, de 5.000 mAh.
Tableta Prestigio Q Pro este fabricată din plastic texturat durabil, plăcut la vedere. Poate fi ținută cu ușurință într-o mână și include un strat de protecție împotriva zgârieturilor. Gama de modele este disponibilă în culorile gri, roșu și mint.
La deschidere, în cutie vei descoperi un suport dinozaur pentru tabletă (din nou, copiii vor fi încântați), o carcasă de protecție din silicon, o protecție pentru ecran și o lavetă pentru curățare.
Cum spuneam, prețul e foarte bun.


Malware în rețelele neuronale
Cercetători de la Universitatea Cornell au descoperit că este posibil să introducă și să ascundă coduri malware în rețelele neuronale care rulează aplicații de inteligență artificială
Sistemele AI își fac treaba prin procesarea datelor în moduri similare cu creierul uman. Însă astfel de rețele sunt vulnerabile la infiltrare de cod străin, periculos.
Liber așadar la scenarii SF. De pildă, o grupare de hackeri ar putea prelua controlul asupra sistemului de semaforizare într-o metropolă și să creeze ambuteiaje imense, cu scopul de a obține o taxă de protecție de la primărie.


Scurte

99 de rețete cu roșii, pentru că e sezonul lor. De pildă, plăcintă cu roșii și usturoi copt.
__________________________________
Coloratura, recidivă semnată Coldplay. Sună a muzică pentru copii, dar dacă îți place nu-i nicio problemă, s-ar putea să fii într-o stare specială, felicitări.
_____________________________________
Google te invită să raportezi bug-urile pe care le descoperi (Collect your bugs as digital trophies and earn paid rewards -promite) și, pentru a te antrena, a deschis și Bug Hunter Univesity.
______________________________________
Mistreții de pe Terra eliberează tot atâta carbon în atmosferă cât un milion de automobile.
________________________________
Cred că e cel mai interesant newsletter românesc pe teme politice. Numai să se țină autorul de treabă. Recomand pentru abonare.


Trailer. King Richard, film în care Will Smith joacă rolul tatălui Serenei și al lui Venus Williams. După ce a văzut-o pe românca Virginia Ruzici într-un meci televizat, Williams a scris un plan de 78 de pagini prin care urma să le transforme pe cele doua fiice ale sale în campioane mondiale.
Premiera, în noiembrie.
(via urban.ro)